Sociology of Richness

Research Center

Povestea lui Bogdan Piţigoi

Posted by cercetator on July 14, 2011


de Florentina Vârtejanu

Avere: 34-35milioane de euro
Vârsta: 41 de ani
Reşedinţă: Iasi
Domeniu:  Auto, comerţ, confecţii

 

Bogdan Toporaş Piţigoi (17 august 1969) este cunoscut pentru afacerile din domeniul auto, zonă economică în care este asociat şi cu Ion Ţiriac.

Fiu de avocat şi absolvent de Drept, miliardarul ieşean Bogdan Piţigoi are pielea tăbăcită de afaceri în ultimii 17 ani. A început afacerile în urmă cu 18 ani, student fiind, cu distribuţie pe segmentul alimentar. A intrat apoi pe segmentul auto, în 1999, pentru mărcile grupului Ţiriac, şi a ajuns la o cifră de afaceri, pe Tester Casa Auto Iaşi, de 58 de milioane euro, pe 2009 (24 de milioane euro la sfârşitul anului trecut).

Alte două noi businessuri s-au adăugat, în timp ce afacerile cu maşini s-au extins la zece mărci distribuite în total: producţia de confecţii şi imobiliarele. Bogdan Piţigoi se pregăteşte acum, contra curentului, să inaugureze un mall de business în Iaşi, cum îi place să-l numească, primul de acest tip din Moldova. „Va fi un loc în care omul de afaceri să găsească absolut tot ceea ce îi trebuie, ca logistică şi chiar timp de relaxare”, explică Piţigoi.

Este unul dintre cei mai mari dealeri auto din Moldova, partener cu Ion Ţiriac în vânzarea maşinilor de lux. A confecţionat o afacere cu haine de business, împreună cu nişte prieteni din copilărie, din care s-a născut, în urmă cu cinci ani, brandul Sense. Cu prietenii săi, familia Chiriac, s-a orientat către afacerile cu automobile populare (Dacia şi Nissan), care l-au ajutat să reziste crizei. A cumpărat terenuri în Iaşi, folosindu-le pentru a construi clădiri de birouri, showroomuri şi depozite. Tatăl său, Lucian Piţigoi, un celebru avocat din Iaşi, l-a învăţat să facă afaceri, ajutându-l la mijlocul anilor ’90 să-şi deschidă o reţea de distribuţie de produse de larg consum. Asa s-au desfasurat anii sai de ucenicie. Obiectivul său este să rămână prima opţiune a clienţilor din Iaşi pentru mărcile  pe care le reprezintă.

Bogdan Piţigoi a păşit cu precauţie pe terenul afacerilor imobiliare. N-a urmat exemplul lui Ţiriac, care a suferit profund în acest domeniu, potrivit „Forbes 500 Miliardari“, care l-a plasat pe locul şase, în scădere cu patru locuri faţă de anul 2008. Pitigoi a început să cumpere terenuri încă din 1994. În prezent, are în jur de 25 de hectare, toate în Iaşi. Recunoaşte că nu se pricepe la speculaţii imobiliare, de aceea a preferat să investească în spaţii de birouri, depozite şi showroomuri. Acum se pregăteşte să construiască pe 10.000 de metri pătraţi un centru de afaceri modern, cu o arhitectură futuristă, adresat microîntreprinderilor, IMM-urilor, dar şi companiilor mari. Conceptul este nou şi deja stârneşte controverse printre prietenii şi competitorii lui Piţigoi.

Acum doi ani firma Caremil Roman, societate la care Bogdan Piţigoi este asociat cu familia Chiriac, a îmbrăcat lotul feminin al României pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Un contract care s-a ridicat la 150.000 de lei, încheiat între Caremil şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Influenţa lui Ţiriac a fost determinantă în această afacere.

Milionarul se declara o persoana multumita. Isi aduce aminte de vorbele mamei sale si zambeste: „Uite ce mare noroc ai avut şi cum te-a ajutat Dumnezeu să ai o meserie pe care să o faci cu pasiune! Ai ajuns să faci ce ţi-a plăcut ţie dintotdeauna”. Ii place sa petreaca timpul liber alaturi de familia sa si sa practice sporturile care il pasioneaza. Plăcerile sale sunt automobilismul, motociclismul, schiul, tenisul şi excursiile. In incercarea de a se descrie, declară: „Sunt pasionat de caii-putere atât datorită faptului că am fost campion de karting în copilărie, cât şi prin prisma afacerilor pe care le conduc“.

Crede ca afacerea proprie şi voluntariatul reprezintă mixul spre care orice student preocupat de viitorul său ar trebui să încline. Este de parere ca in partidele politice insa tinerii o duc prost. “Tinerii sunt tinuti in vitrina, pentru a se arata cat de mult sunt preocupate partidele de problemele generatiilor care vin. In realitate, ei nu primesc functii in organismele de conducere, nu iau parte la mecanismul de decizie, sunt schimbati rapid atunci cand dau semne ca au idei necorespunzatoare cu linia promovata de seniori. Din pacate, tinerii o duc prost in partidele politice, iar pentru a promova, ceea ce se intampla destul de rar, trebuie sa capete protectia unui senior caruia ii copiaza felul de a actiona, crezand ca asta este singura sansa de a avea succes in cariera politica”, spune Bogdan Pitigoi.

Omul de afaceri pare sa fie destul de mândru de realizarile sale. Pe plan financiar, ascendenţa a fost posibila si cu ajutorul tatălui său, dupa cum recunoaşte. Îşi începe activitatea din dorinţa de a oferi ceva nou pe piaţă, dar şi din pasiune pentru automobile. Este un om care crede în potenţialul tinerilor şi îi îndeamna să acţioneze în atingerea propriilor ţeluri.

Milionarul este o persoană care se poate adapta la schimbarile pieţei. Susţine că „Dacă vrei să ai succes trebuie să te reinventezi, să fii diferit” iar o astfel de atitudine impreuna cu optimismul l-au ajutat in a trece peste criza. A privit criza ca pe o experienţă interesantă.

 

Site-uri:

http://www.financiarul.ro/2007/09/07/milioane-de-euro-pentru-baietii-destepti-din-regiunea-nord-est/

http://www.ziaruldeiasi.ro/economic/opt-ieseni-in-topul-celor-mai-bogati-romani~ni3icu

http://www.forbes.ro/Combinatia-ideala-afacere-proprie-si-voluntariat_0_1364.html

http://www.forbes.ro/Business-intr-o-permanenta-schimbare_0_1528_4000.html

http://www.forbes.ro/Bogdan-pitigoi_0_250.html

http://www.forbes.ro/Pe-cont-propriu_0_817.html

Leave a comment