Sociology of Richness

Research Center

Povestea lui Iosif Armaş

Posted by cercetator on July 14, 2011


de Horaţiu Maier

 

Iosif Armaş – Transporturi, turism, comerţ, agricultură – 200 de milioane de dolari (staţionare)
Are 40 de ani, este căsătorit şi are reşedinţe la Bucureşti şi Caransebeş. Proprietar al grupului „Argirom“, a investit în ultimul an şase milioane de dolari în agricultură şi turism, înregistrând în 2004 o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de dolari. Deţine staţiunea Băile Herculane, porturile Orşova şi Moldova Nouă şi aeroportul Caransebeş.

Omul de afaceri Iosif Armaş, unul dintre cei mai bogaţi cărăşeni, cu o avere estimată la 110 milioane de euro, susţine că este extrem de afectat de criza financiară. Cu toate că are o casă de vacanţă în SUA, omul nu poate dormi liniştit deoarece pierderile suferite de Argirom sunt foarte mari. Iosif Armaş deţine 4.151 de acţiuni în valoare de peste 276.000 de lei la SC Argirom Internaţional SA. În 2007, societatea a avut o cifră de afaceri ce depăşeşte 6 milioane de euro şi un profit de 1,2 milioane de euro, dar acum situaţia nu este la fel de roz. Armaş spune că vânzările au scăzut cu 30% în urma crizei internaţionale.

Armaş consideră că economia românească a crescut speculativ, motiv pentru care pierderile sunt uriaşe. El susţine că, prin anumite activităţi conexe, a reuşit să dreagă busuiocul şi să nu intre în pierde, ci să se menţină aproape de cota zero. “Nefuncţionând economia – şi se vede clar că nu funcţionează la parametrii normali – vă daţi seama că fiecare agent economic care este implicat în economie are extraordinar de mult de suferit. În cazul nostru, vânzările la produsele pe care le avem noi au scăzut cu cel puţin 30%. La o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro se simte extraordinar. Dar, datorită şi altor activităţi conexe, auxiliare, noi am încercat să ne menţiem, dar cu profit aproape de zero, undeva la 1-2 procente!“

 

Pe Valea Cernei, Iosif Armas este erou legendar in viata. Conform baladei, el crescu in avere cat altii intr-o viata. Si, ca sa le arate cine este celor care-i reaminteau ca la inceput a fost un biet portar de hotel, Iosif cumpara statiunea cu totul.

Stapanirea (PSD) il recompensa dandu-i Perla Banatului, care deveni un ciob de sticla. Balada nu are final, pentru ca zmeul (PNA) se incrunta… “Criticii” spun ca sfarsitul va fi cu siguranta unul mioritic… cu iz de zornait de catuse.

Privatizarea statiunii Baile Herculane a fost una de partid. Numai prin prisma faptului ca ea a fost adjudecata la un pret de nimic de un deputat PSD din Herculane denota faptul ca aceasta statiune era pregatita special pentru acesta. Degeaba s-au facut contestatii, degeaba au protestat oamenii… Operatiunea a fost demarata imediat ce PSD s-a intors la putere. Adica in 2001.

Cu Ministerul Turismului aliat de nadejde, gruparea din cadrul SC Argirom International SA, formata din Iosif Armas, actionar majoritar, si asociatii sai, printre care se numara Doru Ioan Taracila, Florin Sebastian Sandu, fiul fostului sef al Politiei Romane, si sotia securistului Marian Ureche, fost sef al SIPA (serviciul de informatii al Ministerului de Justitie), si alti “smecheri” au intrat

In posesia unei statiuni cu renume international. Prima tentativa de a controla statiunea pana in momentul vanzarii a fost in 1993, artizan fiind acelasi Dan Matei Agathon, ministru al Turismului romanesc, cand il numea abuziv pe Ilie Cristescu in functia de director general al statiunii, unul dintre agreatii sai de atunci.

Mai mult, Cristescu era vulnerabil, putand fi, dupa cum el insusi sustine, santajat cu redeschiderea unor dosare penale. Numirea respectiva a fost considerata, atunci, abuziva chiar de FPS, dar interesele erau mult prea mari pentru a se tine cont de lege. La acea vreme, actionariatul majoritar al statiunii era format din cuponari, urmati de FPS.
Armas si ai lui au incercat inhatarea statiunii si in perioada guvernarii CDR, dar a fost trimis la plimbare, mentionandu-i-se ca sunt investitori straini si romani mult mai importanti decat el, interesati de statiune. In fine, dupa revenirea la putere a PSD, Agathon isi continua opera.

In primul rand se ratoieste la Oficiul pentru Registrul Comertului Caras-Severin, sa nu care cumva sa inregistreze divizarea SC Hercules SA, in baza unei hotarari a Consiliului de Administratie controlat de cuponari si recunoscut de instantele judecatoresti: “Din informatiile pe care le avem reiese ca SC Hercules SA ar fi depus la dvs.

o cerere pentru inregistrarea divizarii societatii in alte doua societati (…) In consecinta va rugam sa blocati orice inregistrare a divizarii SC Hercules SA – Baile Herculane”, cerea Agathon in adresa catre ORC Caras-Severin. Disperarea ministrului era fireasca. De-abia reocupase fotoliul si risca sa isi inceapa mandatul cu neonorarea unei promisiuni: cedarea statiunii prietenilor de partid.

In paralel, dispune convocarea unei Adunari Generale a Actionarilor, Ilie Cristescu fiind determinat sa accepte un Consiliu de Administratie (CA) redus (din 5 membri au ramas doar 3), format din doi reprezentanti ai Ministerului Turismului si un reprezentant Argirom International SA, deoarece, intre timp, firma lui Armas cumparase de pe piata de capital cateva actiuni pentru a-i permite accesul n

elimitat in Consiliul de Administratie al societatii. Prin aceasta mutare s-a reusit eliminarea cuponarilor, care detineau majoritatea actiunilor. Urmatoarea etapa a fost pregatirea preluarii societatii de catre gasca din Argirom International SA.

Astfel, in februarie 2001, cu sase luni inaintea organizarii licitatiei pentru privatizarea statiunii, de la SC Hercules SA este “transferata” la Ministerul Turismului Laura Badea, ca “expert” al privatizarii ce se pregatea din timp pentru Argirom International SA. Dupa privatizare, expertul s-a intors in Argirom.

PRIVATIZAREA. Baile Herculane trebuia vanduta prin licitatie internationala, operatiune ce ar fi trebuit amplu promovata in exterior. Renumele de care se bucura, marca solida a statiunii si mai ales relatiile traditionale cu agentiile internationale de turism, cum ar fi Neckerman, impuneau o astfel de licitatie.

Dar s-a ocolit aceasta varianta, pentru ca altfel cel ce trebuia sa castige nu ar mai fi avut nici o sansa! Nu mai conta nici faptul ca insasi strategia PSD-ului privind privatizarea societatilor comerciale din turism prevedea “atragerea de investitori recunoscuti in domeniu – lanturi hoteliere de renume international –, atragerea de capital pentru investitii de dezvoltare si imbunatatirea manag

ementului”.Or, SC Argirom International SA nu avea nici cea mai mica experienta in turism, obtinand autorizatiile necesare pentru acest domeniu cu cateva zile inaintea licitatiei.In aceeasi strategie a PSD, publicata in Monitorul Oficial ca fiind Hotararea nr.

436, se mai mentioneaza ca, “avandu-se in vedere specificul balneoclimateric si renumele societatii comerciale Hercules SA Baile Herculane, starea de degradare avansata a bazei materiale, procedura de privatizare se va derula pe baza de negociere cu ofertanti care sa se angajeze la un program de investitii stabilit de acord cu Ministerul Turismului, care sa conduca la reabilitarea acestei statiu

ni”. Asadar, se poate vedea cu ochiul liber ca privatizarea statiunii a fost, in sine, un proces in contradictie cu strategia fostului partid de guvernamant. In numarul de ieri am aratat cat de viabil a fost “programul de investitii”, din moment ce, la patru ani de la privatizare, statiunea se afla intr-o dureroasa paragina.

CADOURI.Desi pretul de vanzare a fost extrem de mic, Ministerul Turismului nu a fost interesat nici de investitiile necesare revitalizarii statiunii. Pentru ca Argirom International sa nu ajunga in situatia de a i se rezilia contractul din cauza neindeplinirii investitiilor, in contract s-au stipulat investitii foarte mici, ba, mai mult, ce urmau sa se faca esalonat.

Astfel, daca pretul de vanzare pentru ditamai statiunea a fost cat cel al unui hotel, adica 1,5 milioane de dolari (la cursul BNR din data tranzactiei), platibili in cinci ani, investitiile impuse au fost tot de 1,5 milioane de dolari, si esalonate pe trei ani. Practic, la cat de mici au fost aranjate “scorurile”, ar fi fost imposibil ca ele sa nu se realizeze.

Mai ales ca statul le-a finantat intr-o mare proportie. Cum s-ar zice in termeni fotbalistici, blat! In ceea ce priveste investitiile, pentru realizarea lor, statul a sarit prompt in sprijinul gruparii din Argirom International SA. Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP) si Ministerul Integrarii Europene (MIE) au percutat imediat.

In 2002, firma controlata de Armas a primit de la MDP, condus, la acea data, de Leonard Cazan, peste 6,4 miliarde de lei, reprezentand cofinantarea proiectului “Modernizare reutilare restaurant si baza de tratament Complex hotelier Hercules”. Tot pentru acest proiect a mai primit de la Ministerul Integrarii Europene 1,844 miliarde de lei.

Astfel, Hercules SA Baile Herculane, unde Argirom International este majoritar, a primit peste 8,3 miliarde de lei “ajutor” de la stat. Tot de la stat s-au primit bani pentru achizitionare de tehnica medicala in valoare de cateva miliarde de lei. Unde se vede ca in epoca PSD nu era deloc greu sa joci rolul investitorului strategic.

Cu o singura conditie: sa fii membru de partid si parte dintr-un grup de interese bine cotat.

MODIFICARE.Asa cum am aratat, investitiile impuse prin contract se ridicau la sume derizorii. Totusi artizanii afacerii au gresit undeva: investitiile ar fi putut fi urmarite, astfel incat nerealizarile sa fie depistate. In contract se stipulau clar obiectivele acestor investitii.

Documentul prevedea “reparatii capitale, modernizari si dotari pentru ridicarea gradului de confort, pentru asigurarea securitatii turistilor si pentru protectia mediului inconjurator ce se vor efectua asupra activelor complex hotelier Roman si complex hotelier Hercules”.Aici a fost greseala.

Pentru a fi reparata, nimic nu a fost mai simplu decat sa se “confectioneze” un act aditional la contractul de vanzare-cumparare si sa se revina asupra notei de investitii.

Astfel, pentru ca trecusera doi ani de la cumpararea statiunii si cele doua complexuri hoteliere se aflau tot in stare de paragina, “partile” au convenit in actul aditional ca investitiile sa se faca fara vreo specificatie exacta a vreunui obiectiv. Adica aiurea in tramvai.In concluzie, a fost eliminata obligatia de a se investi doar in cele doua complexuri.

Si, uite asa, Argirom s-a apucat sa investeasca intr-o fabrica de bere, sa cumpere un iaht prin care intr-adevar s-a ridicat nivelul de confort, dar nu al turistilor, ci al proprietarilor statiunii. Pentru ca tot a venit vorba de turisti, trebuie reamintit si faptul ca singurii care calca prin aceasta statiune sunt cei trimisi de Ministerul Muncii, in baza programelor sociale.

In fine, revenind la actul aditional, interesant de mentionat ar mai fi faptul ca acesta a fost parafat cu o zi inainte ca ministerul lui Agathon sa fie desfiintat si sa devina Agentie in subordinea lui Miron Mitrea. Cu alte cuvinte, inca o mana de ajutor intinsa la nevoie, pe ultima suta de metri.

SECRETOMANIA. Faptul ca acest contract de privatizare este unul dubios denota si din secretomania impusa de Agathon.

Astfel, in urma unei adrese a presedintelui CA al SC Hercules SA Baile Herculane, din 2002, prin care cerea Ministerului Turismului “desecretizarea” contractului si sesizand in acelasi timp o serie de ilegalitati postprivatizare, Agathon da un raspuns oficial demn de un vataf: ” (…) Avand in vedere calitatea dvs., ar fi interesant sa aflam cum ati intrat in posesia termenilor contractului me

ntionat in adresa nr. 16.10. 2002. Referitor la afirmatia dvs., ca Ministerul Turismului ar fi inca actionar la SC Hercules SA, rugam lasati aceste aprecieri in seama celor indreptatiti sa o faca, presedintele Consiliului de Administratie al unei intreprinderi nefiind in masura sa rezilieze contracte perfectate de institutiile statului”. Semneaza un ministru, Dan Matei Agathon.

Evident, cei care au cerut accesul la acest contract au obtinut acest drept in instanta judecatoreasca, “argumentele” lui Agathon fiind anulate. Nu a fost singurul refuz al ministrului, o alta cerere de acces la datele dubiosului contract fiind refuzata de cabinetul acestuia pe motiv ca datele respective “nu sunt de interes public”.

Fals! Dar sa vedem de ce era Agathon atat de nervos impotriva adresei facute de presedintele Consiliului de Administratie al SC Hercules SA.
Pentru ca acesta, in adresa respectiva, indraznise sa bata obrazul artizanilor afacerii, reamintindu-le, printre altele, ca in 2001, cand a fost lansat programul “Herculane in mileniul III”, Agathon, insotit de Vasile Dancu si de prefectul de Caras-Severin si primarul statiunii, s-ar fi avansat in fata mass-media sume ce vor fi investite in Baile Herculane ce se ridicau la 20-30 de milioane de
dolari, “iar de fapt nu s-a investit nici un dolar”, constatandu-se “cu amaraciune ca toate declaratiile pe care le-am preluat au fost adevarate farse”… In acest context, cererea pentru liberul acces la datele contractului de privatizare a fost motivata prin incercarea de a elimina contradictiile si suspiciunile din acest dosar.

 

Un individ cu putere politica, corupt si demagog care si-a construit averea prin specula si frauda.

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: