Sociology of Richness

Research Center

Povestea lui Ştefan Vuza

Posted by cercetator on July 12, 2011


de Radu Vălean

 

Dimensiunea 1.

Domnul Stefan Vuza este un om de afaceri român, preşedinte al Grupului de Servicii Comerciale Române. În prezent domnul Vuza are afaceri în numeroase domenii dintre care amintim: industrie chimică; aeronautica; industrie textilă; construcţii de maşini şi aparataj. El este de profesie avocat însă are numeroase studii de specialitate în domeniul economic. A absolvit:  Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale; licenţiat în Comerţ Exterior, Bucureşti; Facultatea de Drept; licenţiat în Dreptul Comerţului Internaţional Bucureşti;; Studii post – universitare de Ştiinţe Politice, Scoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti;  Master în Tranzacţii Economice Internaţionale la Academia de Studii Economice,Bucureşti; Master în Psihologie Industrială şi Organizaţională, Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj – Napoca;;  Doctorat în Relaţii Economice Internaţionale, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Cluj – Napoca. Şi-a început activitatea ca administrator la SC Durau SA, apoi a continuat la Sc Eurohouse Com Srl; Sc Contractoare Să; Sc Sinterom Să; Sc Aisa Înveşt Să.

Pe parcursul carierei sale a obţinut distincţii în domeniul economic şi nu numai: 2004: “Investitorul Roman al anului 2003” – “Forumul Internaţional de Investiţii”, organizat de Cameră de Comerţ şi Industrie a României ;2005: “Excelentă în Afaceri” – “Topul Naţional al Firmelor” organizat de Cameră de Comerţ şi Industrie a României; 2006: “Premiul pentru Performanţe Deosebite Conforme cu Standardele Uniunii Europene” – “Topul Naţional al Firmelor Private din România”, organizat de “Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii”; 2007: “Premiul pentru Performanta Deosebită în Domeniul Industrial” – “Topul Naţional al Firmelor Private din România”, organizat de “Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii”; 2011: Premiul „Mecena”, pentru sprijinul permanent acordat literaturii, artei şi culturii – „Balul Operei”, Cluj-Napoca.

Dimensiunea 2

Stefan Vuza se consideră un om muncitor care vede realizările proprii ca merite exclusive ale devotamentului cu care a tratat fiecare situaţie în parte. Este mândru de faptul că viaţa să nu face obiectul ziarelor de scandal sau a atacurilor politice, acest lucru este considerat de dânsul relevant pentru transparența afacerilor sale. Una dintre marile sale pasiuni este literatura, conform afirmaţiilor sale, susţinând tineri autori romani, un fapt ce atestă contribuţiile sale în acest domeniu este şi premiul „Mecena”, pentru sprijinul permanent acordat literaturii, artei şi culturii acordat în cadrul „Balului Operei”, în Cluj-Napoca. Ceea ce puţină lume ştie despre omul de afaceri Stefan Vuza este faptul că acesta este un împătimit al aviaţiei, modelând de mic machete de avioane. În prezent Stefan Vuza nu este deosebit de active în sectorul non profit, contribuţia acestuia se rezuma la donaţii sporadice către diferite organizaţii fără însă a forma una proprie şi a o finanţa permanent.

Dimensiunea 3

Stefan Vuza da impresia unui om extreme de motivat în tot ceea ce face, probabil şi faptul că a absolvit şcoli militare în tinereţe îi conferă un anumit simţ al ordinii şi al disciplinei. Pare un om deschis, el fiind de acord cu investigarea afacerilor sale de către organele de control afirmând mereu că nu are nimic de ascuns, însă este interesant faptul că a făcut o precizare: dacă se va găsi vinovat de ceva să se prezinte şi aspectele legale şi corecte ale afacerilor sale nu doar cele negative. Putem trage de aici concluzia că imaginea publică este destul de importantă pentru dânsul. Cu toate că este deschis în ceea ce priveşte afacerile sale Stefan Vuza este mai puţin comunicativ când vine vorba de viaţa privată, lipsa datelor despre acest aspect este relevantă în situaţia de faţă. Domul Vuza are uşoare porniri filantropice însă ele sunt sporadice, neexistând o consecvenţă în acest sens. Simte nevoia de a oferi ceva comunităţii însă rămâne discutabil dacă oferă din generozitate dezinteresată sau din dorinţa de a-şi îmbunătăţii mereu imaginea publică, imagine ce pare importantă pentru dânsul.

http://www.aoar.ro/membrii-aoar/703-stefanvuza

http://www.desteptarea.ro/o-biografie-neromantata-a-lui-stefan-vuza-maestrul-reesalonarilor.html

http://www.citynews.ro/cluj/economic-25/stefan-vuza-cel-mai-bogat-clujean-in-topul-capital-60994/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: